Publicat pe Un comentariu

Plastic fantastic: Smena 8M

La fel ca mulți iubitori de fotografie pe film, am dezvoltat o pasiune pentru camerele vechi, pe care am ajuns cumva să le am aruncate peste tot: pe comodă, sub masă, oriunde îți pică ochii.

De doi ani, am și o Smena 8M (o jucărie de plastic mai mult decât o cameră, pe care trebuie să o lipești de 10 ori cu scotch înainte să o folosești) atârnată de bara perdelelor, găsită undeva printre lucrurile bunicii. Mă plictisisem de siguranța pe care mi-o dădea Canon-ul meu obișnuit, așa că am decis să mă distrez nițel cu ea.

La urma urmei, cred foarte tare în ideea că poți face fotografii bune cu orice cameră și niciodată nu strică să experimentezi.

Ilford HP5

Despre cameră

Smena 8M este o cameră compactă complet manuală cu obiectiv fix de 40mm f/4, fabricată în Uniunea Sovietică în anii ‘70. Poți găsi ușor acest model la prețuri mici, fără să mai dai bani pe baterii.

Nu are exponometru, iar focalizarea trebuie ghicită din priviri. Shutter-ul este gândit neergonomic, în așa fel încât atunci când îl armezi îl poți bloca din greșeală cu degetul, iar timpul tău de expunere va fi mai lung decât te aștepți.

Inelul diafragmei este mic și neintuitiv, fixat în centrul obiectivului, iar rotița care îți indică numărul cadrelor poate fi considerată inutilă (dacă vrei să eviți expunerile duble, învârte de 4 ori advance wheel-ul după fiecare fotografie). Film spool-ul detașabil se poate pierde și trebuie înlocuit — poți folosi unul dintr-o casetă de film goală!

Ilford HP5

Experiența mea

Întâi de toate, preventiv, i-am acoperit toate marginile prin care ar fi putut să se strecoare lumina cu două straturi de scotch negru. De obicei, light leak-urile sunt interesante și redau un efect aparte fotografiilor, dar de data asta aveam de luat în calcul prea mulți factori care mi-ar fi putut afecta imaginile.

Mi-am dat seama cât de mult mă bazez în general pe lucruri la care Smena ar putea doar să viseze, precum un exponometru sau un vizor în care să văd focalizarea, pe care mi-am amintit că trebuie să o modific abia după primele 3 cadre. Dacă nu ești bun cu distanțele, te poți orienta gândindu-te de câte ori ai încăpea întins pe jos între tine și subiect.

Încadrarea a fost și ea dificilă, din cauza faptului că vizorul este doar o gaură dreptunghiulară deranjant de mică, tăiată la marginea camerei. Dacă vrei să încadrezi centrat, ai grijă să-ți poziționezi camera în așa fel încât subiectul să apară în partea din dreapta-jos a vizorului.

Ilford HP5

Totuși, odată ce m-am obișnuit cu setarea focusului, schimbarea diafragmei, derularea filmului, potrivirea shutter-ului și verificarea tuturor pașilor de două ori înaintea tuturor pozelor, am început să am încredere că nu vor ieși chiar așa de rău.

Smena face dubla expunere foarte simplă: nu derulezi filmul mai departe, armezi shutter-ul și apeși pe buton de câte ori vrei – dar fii atent, pentru că s-ar putea să îți expui toate fotografiile pe un singur cadru!

După developare am fost încântată să văd că toate negativele erau vizibile. Am expus fără să măsor, tocmai ca să văd cum mă descurc de una singură (dacă nu ești încrezător în alegerea setărilor, îți poți folosi telefonul ca exponometru!). Cred cu tărie că toată lumea, începător sau nu, ar trebui să încerce să facă poze în modul complet manual, pentru a-și face o idee despre cât de bine înțelege aspectele tehnice ale fotografiei, unde nu se descurcă și ce poate aprofunda. Plus, cine știe, poate îți va da mai multă încredere decât te aștepți în tine și în abilitățile tale!

Ilford HP5

Cu toate astea, nu uita că fotografia nu ține numai de reguli, setări sau tehnică, așa că distrează-te și experimentează cu orice cameră găsești!

Fotografii și text de Anca Țintea
Ilustrație de Anastasia Muntianu


Publicat pe Lasă un comentariu

Cum alegi exponometrul potrivit?

Un exponometru este un mic aparat care îți poate ușura munca sugerându-ți combinații de setări potrivite pentru scena pe care o fotografiezi, folosind un senzor de lumină.

Cele mai recente modele de camere pe film au un exponometru integrat, dar ce faci atunci când vrei să folosești camera foarte veche din tinerețile bunicilor tăi, care nu îți poate arăta setările? Deși poți învăța cum să faci o expunere “ochiometrică” potrivită, acest lucru cere exercițiu și nu îți aduce mereu rezultatele la care te aștepți.

Dacă crezi că ai nevoie de unul, îți sugerăm să te gândești la următoarele aspecte:

Ce măsori?

Exponometrele pot măsura lumina reflectată de subiect sau lumina care cade pe subiect.Cele din urmă (numite “incidente”) sunt mai exacte, mai ales în cazul compozițiilor cu luminozitate foarte variata, deoarece nu sunt influențate decât de zona aleasă din cadru.  

Telefonul mobil

Cea mai accesibilă opțiune este smartphone-ul, deoarece îl avem mereu la îndemână. Există o varietate mare de aplicații gratuite (recomandarea noastră) ce utilizează senzorul de lumina integrat.

În cazul în care îți dorești ceva mai precis, poți cumpăra un senzor de lumina care se poate atașa la telefon, precum Luxi sau Lumu. Acestea sunt însoțite de aplicații proprii.

Exponometrele dedicate

Dacă îți dorești să măsori expunerea cu mai mare exactitate, îți poți cumpăra un exponometru de sine stătător. Atât exponometrele analogice cât și cele digitale utilizează aceeași metodă pentru a măsura lumina, diferențele fiind modul de afișare a datelor, precizia și prețul.

Un exponometru analogic afișează toate opțiunile posibile pentru un cadru folosind un ac ce se rotește, dar precizia sa poate fi mai slabă din cauza tehnologiei mai simple. De exemplu, senzorii cu seleniu învechiți încep să măsoare greșit. Acestea nu funcționează în lumina foarte slabă, dar oferă avantajul că nu necesită baterii.

Exponometrele digitale oferă mai multe moduri de măsură și le afișează pe un ecran LCD cu o apăsare de buton. Deoarece sunt mai precise decât cele integrate în camere, acestea sunt folosite în fotografia de studio și cinematografie.

Unde cumperi?

Un exponometru analog costă în general între 30 si 100 de lei, fiind ușor de găsit pe site-uri tip marketplace.  Exponometrele digitale, în schimb, pot ajunge la prețuri ce depășesc 1000 de lei, în funcție de precizia și calitățile lor.

Text de Thea Pușcaru
Ilustrație de Anastasia Muntianu

Publicat pe Lasă un comentariu

Fotografia de portret

Ți-ai ales deja prima cameră și ai cumpărat o rolă de peliculă, iar acum e timpul să faci primele tale fotografii. Ce mod mai bun să exersezi decât să îți chemi prietenii să le faci poze?

Pentru a te ajuta, îți oferim patru sfaturi pentru fotografia de portret – cele mai importante lucruri pe care le-am învățat la început.

Cunoaște-ți lumina

Foto: Andrei Roșoiu

Probabil știai deja că în fotografie lumina este esențială, motiv pentru care aceasta trebuie studiată atent. În fotografia de portret, lumina difuză omogenizează plăcut trăsăturile feței, iar lumina tare poate să creeze dramatism prin contrastul mai puternic.

Din fericire, nu este greu să cauți lumina potrivită! O vei găsi pe cea difuză peste tot într-o zi noroasă sau la umbra unui copac într-o zi însorită, iar pe cea tare oriunde soarele bate direct asupra subiectului tău.

Alege obiectivul potrivit

În fotografia de portret, obiectivul joacă cel mai important rol deoarece îți permite să controlezi perspectiva și fundalul. Astfel, te vei asigura că îți prezinți subiectul în cel mai arătos mod.

Distanța focală este cea care te ajută să controlezi perspectiva împreună cu poziția ta față de el. În general, distanțele focale lungi(>85mm) sunt cea mai bună variantădeoarece aplatizează trăsăturile feței și restrâng fundalul, atrăgând atenția către subiectul tău.

Pe de altă parte, alegerea unei distanțe focale scurte (<50mm) poate oferi un look aparte, scoțând în evidență lucrurile din jurul protagonistului fotografiei tale.

Foto: Vlad Pănăzan

Foto: Vlad Pănăzan

Controlează diafragma

Foto: Ilinca David

Deși diafragma este un element al expunerii, rolul creativ al acesteia este mult mai important. La diafragme largi (<f5.6), fundalul este mai neclar, direcționând atenția către persoana fotografiată.

Atenție! Cu cât diafragma este mai largă, focalizarea devine mai dificilă.

Focalizează pe ochi

Ochii sunt cel mai important element din compoziția unui portret, motiv pentru care trebuie să fii întotdeauna atent să focalizezi la fix.

Nimic nu este mai dezamăgitor decât să descoperi, odată ce îți vezi fotografiile, că ochii subiectului tău sunt neclari.

Foto: Matei Dumitru

Spor!

Îți urăm multă baftă la fotografiat și sperăm că sfaturile noastre te-au ajutat! 🙂

Revenim săptămâna viitoare cu o altă postare. Până atunci, nu ezita să ne scrii dacă ai întrebari. 

Text: Matei Dumitru
Foto copertă: Ciprian Alexe

Publicat pe Un comentariu

Cum îți alegi primul film negativ?

Ți-ai cumpărat prima cameră pe film și nu știi ce peliculă să alegi pentru ea? Acest ghid te va ajuta să găsești filmul potrivit pentru tine. Din fericire, în ultimii ani au apărut din ce în ce mai multe modele noi iar producători precum Kodak au relansat liniile închise în trecut.

Pentru început, trebuie să separăm filmele negative în două categorii: alb-negru și color.

Alb-Negru

Dacă te apuci pentru prima dată de fotografia pe peliculă, filmul B&W este un început bun pentru mai multe motive. Este, în general, mai iertător – așa că dacă îți ratezi expunerea, probabil vei putea recupera mai multe detalii din umbre și zonele luminoase decât cu filmul color. Un alt motiv pentru care filmul alb-negru este un început potrivit este faptul că îl poți developa singur – o oportunitate interesantă de a învăța ceva nou și de a obține mai mult control asupra look-ului fotografiilor tale.

Kodak Tri-X

Cunoscut pentru granulația caracteristică, pentru claritate și pentru latitudinea mare de expunere, Tri-X a fost încă din 1957 alegerea fotojurnaliștilor profesioniști, devenind suportul celor mai faimoase fotografii ale ultimelor decenii.

  • Granulație clasică
  • Contrast puternic
  • Foarte clar

Fomapan

Produs de aproape 100 de ani în Cehia, filmul Foma redă o imagine est-europeană aparte datorită contrastului mediu și structurii cubice tradiționale a granulației.

  • Granulație clasică
  • Stil aparte
  • Foarte ieftin

Kodak T-Max

Datorită structurii T-GRAIN oferă o imagine mai uniformă și mai fină decât a filmelor cu profil clasic. Pelicula T-Max este foarte potrivită scanării și printurilor mari.

  • T-GRAIN
  • Imagine foarte fină
  • Latitudine mare

Ilford Delta 3200

Datorită sensibilității și latitudinii sale crescute, filmul Delta 3200 poate obține expuneri și rezultate corecte în condiții foarte întunecate.

  • T-GRAIN
  • Bun pe întuneric
  • Contrast puternic

Color

Dacă preferi culoarea față de imaginile monocrome, sau preferi libertatea de a alege, există un număr de alegeri grozave.

Kodak Portra

Introdus în 1998, Portra este un film modern. Așa cum sugerează numele, este ideal pentru portrete datorită reproducerii naturale a culorii pielii și granulației foarte fine. 

  • Culori naturale
  • Contrast slab
  • T-GRAIN

Kodak Ektar

Dacă culorile Portra ți se par prea subtile, Kodak Ektar – un film cunoscut pentru culorile sale vii și foarte saturate – ar putea fi alegerea potrivită pentru tine. 

  • Culori vibrante
  • Contrast puternic
  • Nepotrivit pentru portrete

Kodak Gold

Numit și ColorPlus, Kodak Gold produce tonuri roșii-aurii plăcute. Este o variantă potrivită pentru bugetele mai mici, păstrând o parte din proprietățile filmelor mai scumpe.

  • Culori roșii-aurii
  • Foarte ieftin

Fuji C200

Accesibil oricărui buget datorită prețului său scăzut, Fuji C200 obține pasteluri expresive, verzi-albăstrui.

  • Culori verzi-albăstrui
  • Foarte ieftin

Trebuie să știi

Ce înseamnă ISO?

Valoarea ISO este sensibilitatea filmului. O sensibilitate mai mare îți permite sa fotografiezi in lumina slaba, cu prețul de a lua puțin din calitatea imaginii.

Ce înseamnă T-GRAIN?

T-GRAIN este o inovație adusă structurii chimice a peliculei. Folosirea unor cristale fotosensibile plate permite creșterea sensibilității și reducerea granulației filmelor. Liniile Ilford Delta, Kodak T-Max și Fuji Neopan folosesc structuri moderne.

Granulația poate fi, totuși, un efect creativ asumat. Printre filmele cu structură clasică se numără Fomapan, Kodak Tri-X și Ilford HP5 Plus.

De unde pot cumpăra filme?

Pentru moment, F64 oferă cea mai bună selecție de filme.

În curând vom lansa magazinul online isopatrusute, care va oferi o selecție extinsă de peliculă.

Baftă!

Pe lângă cele două mari categorii discutate mai sus, mai există și alte feluri de peliculă (pozitivă, experimentală și instant) despre care vom vorbi în viitor.

Sperăm că te-am ajutat să înveți tot ceea ce este nevoie să știi pentru a putea cumpăra prima ta rolă de film!


Text și fotografie copertă de Matei Dumitru

Publicat pe 5 comentarii

Prima ta cameră pe film

O să o iei după tine peste tot și vei face cu ea primele tale poze. Unul dintre cei mai importanți pași când te apuci de fotografia pe film este să găsești o cameră potrivită nevoilor tale!

Știm că e greu la început, așa că am pus cap la cap un ghid scurt pentru a te ajuta să îți alegi primul aparat.

Tipuri de aparate

 Point and Shoot

Totul stă în nume – îți îndrepți camera către subiect și apeși butonul. Controlul asupra expunerii și focalizării sunt, în general, complet automate. Tot ce trebuie să faci este să pui un film înăuntru și se vor descurca singure.

Numite cu afecțiune “săpuniere”, camerele P&S sunt foarte ieftine și simple. Le poți lua la petreceri sau la plajă fără să îți faci griji. Încap în buzunar și nu pățesc nimic dacă le scapi sau lovești.

  • Foarte ieftine
  • Mici și ușoare
  • Greu de stricat
  • Complet automate

Dacă vrei să faci doar poze la petreceri sau vrei doar să încerci fotografia pe film, distrează-te cu o săpunieră. Dacă ești convins, îți poți cumpăra o altă cameră mai avansată care îți oferă mai mult control.

 SLR (Single-Lens Reflex)

Vezi exact ceea ce va ieși în fotografie; când te uiți prin vizor te uiți prin lentilă. Acest lucru este făcut posibil de o oglindă plasată în spatele obiectivului, care reflectă imaginea spre ochiul tău printr-o prismă.

Cu acest tip de cameră poți fotografia cu ușurință orice, de la portret la peisaj, motiv pentru care este atât de popular. Calitatea mecanismelor din interior este mult mai mare.

  • Puțin mai scumpe (100-400 lei)
  • Greutate medie
  • Pot fotografia orice
  • Nivel de control ridicat

Dacă vrei fotografii de mai bună calitate și dacă vrei să îți controlezi detaliile expunerii, camerele SLR sunt pentru tine. Acestea îți oferă o gamă variată de obiective și corpuri.

Trebuie să știi

Ce înseamnă numerele de pe obiectiv?

Numerele de pe obiectiv sunt distanța focala și diafragma.

Distanța focală reprezintă unghiul de cuprindere al lentilei. Cele mai comune distanțe focale în fotografia de portret sunt 50mm/85mm (mai strans), iar în fotojurnalism 24mm/35mm (mai larg). Există și alegerea obiectivelor zoom, care își pot schimba distanța focală.

Diafragma (e.g. f/2.8) reprezinta cantitatea maximă de lumină care poate trece prin obiectiv. Obiectivul este mai luminos cu cât numărul este mai mic. În fotografia de portret se folosesc diafragme foarte largi (e.g. f1.4) datorită efectului plăcut.

Ce înseamnă shutter speed?

Aparatele de fotografiat pot oferi mai multe sau mai putine viteze de expunere măsurate în fracțiuni de secundă. Numerele mai mari (e.g. 1/2000s) sunt preferabile deoarece permit fotografierea la diafragme largi în zile însorite.

Ce înseamnă 35mm?

Formatul de peliculă 24×36 este foarte popular și potrivit pentru un începător. Această mărime și oferă rezultate calitative cu aparate ușor manevrabile, cât și un bun raport calitate-preț.

Ce sunt monturile?

Monturile sunt sisteme de prindere ale obiectivelor pe aparate. Acestea diferă între producători, deși pot fi folosite în tandem cu ajutorul adaptoarelor potrivite.

Printre cele mai comune monturi se numără Canon EF, Canon FD, Nikon F, M42, M39, Leica M, Pentax K, Contax/Yashica (CY). În general, alegerea unei camere ar trebui să fie în funcție de sistemul de obiective.

Ce ai putea găsi?

Săpunieră Kodak

  • Compactă
  • Doar setări automate

Canon AE-1

  • Montură FD
  • Corp și mecanică solide
  • cca. 400 lei

Canon EOS

  • Montură EF
  • Poate folosi obiective moderne
  • cca. 100 lei

De unde cumperi?

Aparatele foto vechi se găsesc peste tot! Primul loc unde ar trebui să încerci să cauți este dulapul părinților tăi, pentru că probabil vei găsi o surpriză ascunsă. Găsești pe Instagram (@isopatrushop) magazinul nostru de aparate foto, verificate și recondiționate în atelier.

Fotografie de copertă și text de Matei Dumitru