Publicat pe Lasă un comentariu

The Impossible Project: Cum a salvat o echipă mică fotografia instant?

În 1943 Edwin Land era în vacanță cu familia și își luase la el aparatul foto Rolleiflex pentru a face fotografii în timpul plimbărilor cu fiica lui de trei ani. Dezamăgită, aceasta l-a întrebat de ce nu le poate vedea imediat.

Nu a fost nevoie de mai mult ca să-i vină ideea camerei instant.

Primele camere proiectate de Dr. Land foloseau pachete de peliculă peel-apart, care foloseau o foaie negativă și o foaie pozitivă pentru a produce o imagine în 60 de secunde, dar procesul era unul primitiv. La început, fotografiile se ștergeau după numai câteva ore și lăsau pe mâinile fotografilor substanțe chimice. Era nevoie de o soluție mai bună.

În 1972, Land a urcat în fața angajaților lui și a scos din buzunarul sacoului primul aparat SX-70. Ținând butonul apăsat timp de zece secunde, a lăsat cinci fotografii să cadă pe scenă în fața publicului mirat.

Rezolvarea a fost pachetul de film integral, format din mai multe straturi de peliculă cu un buzunar de chimicale la un capăt. În momentul în care fotografia este scoasă din aparat, două role metalice sparg buzunarul și începe developarea fotografiei fără să mai fie nevoie ca fotograful să mai facă ceva.

Doi ani mai târziu, în 1974, se vânduseră deja 700.000 de camere. În orbită, astronauții de pe stația spațială Skylab comparau fotografii Polaroid cu graficele de pe ecrane. Pe pământ, Andy Warhol, Ansel Adams și Helmut Newton scuturau pozele, așteptând să se developeze.

Tot ce-i bun se termină

În anul 2004, compania Polaroid a decis să oprească liniile de producție pentru pelicula specială folosită în filmele instant, crezând că materia primă va ajunge pentru încă zece ani. Estimarea a fost una greșită, iar filmul instant părea să își fi găsit sfârșitul.

André Bosman, managerul angajat de companie cu scopul închiderii fabricii, își regreta rolul. Într-una dintre cele șase hale goale din orașul Enschede, Olanda, angajații Polaroid se pregăteau de petrecerea de închidere – unde omul însărcinat să omoare fotografia instant era pe cale să îl cunoască pe cel obsedat să o salveze. Până la sfârșitul serii își împărțeau misiunea de a fabrica un nou film care să funcționeze în vechile camere Polaroid.

Misiunea imposibilă

Majoritatea bunurilor firmei au fost vândute unei companii de investiții faimoasă pentru exploatarea numelor mărcilor cunoscute. Falimentul Polaroid a însemnat o țintă ușoară.

În apropierea închiderii, Bosman trebuia să scape de echipamentele rămase, să predea fabrica golită noului proprietar și să oprească tentativele lui Florian Kaps, antreprenorul obsedat de salvarea fotografiei instant care deranja compania. Alegerea nu a fost una bună, iar managerul era una dintre persoanele care susțineau că fabrica nu trebuie închisă.

Acesta pregătise cu ani buni înainte un plan pentru a readuce profitul, dar compania nu fusese interesată. Tom Petters, președintele companiei, hotărâse ca Polaroid să producă doar televizoare și rame foto digitale, pentru că filmele foto ar fi costat prea mult.

Cu 200.000€ strânși de la familie și prieteni, Florian Kaps cumpărase stocul rămas și își deschisese un magazin online, mizând pe tinerii care redescoperă lucrurile vechi, asemenea discurilor de vinyl. Când a aflat despre planul firmei, a încercat să le schimbe decizia – dar nu a reușit să obțină decât o invitație la petrecerea de închidere.

În seara petrecerii, Bosman și Kaps s-au cunoscut și și-au descoperit pasiunea comună. Mirați de alegerea stupidă a companiei, aceștia și-au început planul de a aduna o nouă echipă și de a produce pelicula din nou în vechea fabrică. Misiunea nu era una ușoară – unele substanțe chimice nu mai erau disponibile, iar mașinăriile urmau să fie demontate și distruse săptămâna următoare.

Pe ultima sută de metri

În dimineața zilei de luni, Bosman a intrat în fabrică și a cerut oprirea lucrărilor, anunțând că producția va continua. Pentru angajați a fost un șoc – după ce își ocupaseră pozițiile timp de zeci de ani, și-i petrecuseră pe ultimii doi obișnuindu-se cu sfârșitul lor.

Echipa de dezmembrări a fost trimisă acasă, iar managerul fabricii a plecat să se întâlnească cu șefii Polaroid. Aceștia auziseră deja despre ce se întâmplase și erau nervoși, dar s-au lăsat convinși de Bosman să vândă noii echipe mașinăriile pe care le considerau inutile, deoarece substanțele necesare nu mai puteau fi procurate, efort pe care directorii l-au numit imposibil. Kaps a fost inspirat de nume și de un citat Edwin Land pe care îl găsise, așa că a denumit compania The Impossible Project.

Don’t do anything that someone else can do. Don’t undertake a project unless it is manifestly important and nearly impossible.

Edwin Land

A urmat o perioadă foarte dificilă pentru cei doi proaspeți antreprenori. Pe lângă dezvoltarea unei noi formule chimice, aceștia trebuiau să strângă și sume extraordinare de bani pentru a-și finanța afacerea. Spațiul fabricii trebuia închiriat pentru minim un an, iar suprafața mare a acesteia trebuia încălzită. Altfel, mașinăriile nu ar fi putut funcționa.

The Impossible Project avea un an să dezvolte o nouă peliculă pentru vechile camere Polaroid, iar graba se datora faptului că stocurile rămase pe piață se consumau foarte repede. Primul film Impossible a fost o peliculă alb-negru integrală, care nu avea nevoie de separare – un produs cu totul nou care nu mai fusese fabricat înainte.

În anul 2017, The Impossible Project a cumpărat drepturile pentru numele Polaroid, transformându-se în Polaroid Originals și lansând formule noi de peliculă alb-negru și color pentru toate camerele Polaroid, ducându-și misiunea de a reînvia fotografia instant la capăt.

Text de Matei Dumitru
Ilustrație de Anastasia Muntianu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *